VREDNICIA PREOTULUI, REZULTAT SINERGETIC AL CONLUCRARII OMULUI CU HARUL LUI DUMNEZEU (impresii dupa primele zile de preotie)

2008-01-15T02:31:00.000-08:00

Taina Preotiei este, dincolo de implicatiile sale teologice profunde, o arta si o stiinta religioasa. Este arta pentru ca incorporeaza, in ritualul sau, o adevarata coregrafie ce necesita sensibilitate estetica si auz muzical; este o stiinta pentru ca implica executarea unor miscari precise, perfect sincronizate cu ansambul slujbei, deprinse prin actul de invatare. Actul liturghic savarsit de preot trebuie sa denote armonia preotului cu Dumnezeu, cu sine insusi, cu cantaretii de la strana si cu credinciosii.

Un preot nu poate fi un mitocan care intra cu bocancii in comunitatea parohiala, ci un om de valoare. Iata un motiv pentru care, institutiile de invatamant teologic se cuvine sa acorde o mare atentie selectarii resurselor umane in "capite et membris". Prin oameni de valoare intelegem acele persoane care au un sistem de valori pe care il respecta indiferent de loc, situatie sau context. Arta fiind, preotia necesita mult rafinament. În aceas sens, Pr. Prof. Dumitru Stănlioaie, în lucrarea „Dumnezeu este lumină”, făcea următoarea consideraţie: „În sfânt nu există nimic trivial, nimic grosolan, nimic josnic, nimic tocit. În el e actualizată delicateţea, sensibilitatea şi nobleţea cea mai autentică a umanului. El se caracterizează printr-o delicateţe ireproşabilă, prin cea mai fină sensibilitatea care sesizează stări pe care nu le pot sesiza ceilalţi, printr-o reţinere de la tot ce este impur şi neautentic, care s-ar putea nuim bună cuviinţă exemplară, printr-o atenţie fără greş faţă de semeni, el citeşte cea mai puţin articulată trebuinţă şi dorinţă reală a semenilor săi şi o împlineşte prompt, din el iradiază continuu un duh de dăruire, de generozitate, de jertfelnicie faţă de toţi fără nici o grijă de sine, un duh care încălzeşte pe ceilalţi şi le dă siguranţa că nu sunt singuri”.

Rafinamentul ţine de o sensibilitate a sufletului şlefuit de emoţiile vieţii asemenea unui diamant. El ţine atât de suflet, cât şi de partea intelectuală a omului prin faptul că posibilităţile de receptare ale sufletului unui om rafinat sunt mai mari decât ale unui mitocan. Mitocanul nu are cum să aprecieze valoarea unui suflet şlefuit pentru că este un om fără scrupule. El domină intelectual prin brutalitate, dar nu are putere de coprehensiune. Propriei observaţii îi scapă lucrurile sensibile. Creierul său butucănos nu poate surpinde creaţiile rafinate ale unui suflet sensibil. Dimpotrivă, mişcările greoaie ale spiritului unui mitocan zdrobesc delicateţea rafinamentului unui suflet sensibil. Din păcate, însă, fricoşii încurajează mitocănia, ofilind ultimii muguri sensibili care anunţau împrimăvărarea umanităţii, oriunde ar trebui să existe ea.

Comunitatea parohiala se cuvine sa confere comuniune "întreolaltă" oamenilor şi tuturor împreună cu Dumnezeu. Cum trebuie sa se simta preotul in comunitatea parohiala? Ales al lui Dumnezeu si util sufletului enoriasilor pe care-i pastoreste. Comunitatea parohiala nu este un sistem elitist, ci unul in care care demnitatea umana, fiind nepretuita, este considerata o valoare in sine. In acest sistem dreptatea nu poate fi de partea celui mai puternic pentru că atunci încurajăm tupeul şi violenţa. In comunitatea bisericeasca - spre deosebire de sistemele in care puterea aparţine omului care are tupeul să o revendice - preotul "ales" este "uns" de Dumnezeu cu puterea de a pastori pe credinciosi, ingrijindu-se de turma ce i-a fost incredintata spre pastorire de episcopul sau, folosind ca principiu managerial "ascultarea". Dar, preotul, ca ales al lui Dumnezeu, trebuie sa fie inzestrat cu smerenia şi dorinţa de a sluji oamenilor, nu de a-i stăpâni. In felul acesta va simti cat de necesar si indispensabil este comunitatii pe care o pastoreste. Din acest punct de vedere sociologic, aceasta situatie poate fi descrisa sub forma unei cereri si a unei oferte care poate fi catalogata drept marketing religios.

Biserica confera preotului, familiei sale si credinciosilor din parohia sa o identitate. Cu cat este mai aproape de Biserica, cum este cazul preotului, cu atat omul este mai expus cercurilor de putere care zdruncina comunitatea parohiala. Pentru a-i zdruncina autoritatea si pozitia sa strategica, preotul si cei apropiati Bisericii sunt, inevitabil, printre cei dintai care vor fi atacati. Pentru a rezista atacurilor, preotul, desemnat de ierahul locului, trebuie sa fie bine inradacinat in comunitatea sa parohiala din care isi trage - cat mai natural posibil - seva misiunii sale bisericesti. Probabil ca, din aceasta cauza, cea mai teribila si mai eficienta arma este discreditarea. Este intriganta usurinta cu care oamenii reusesc sa isi bata joc de semenii lor. În societatea noastră, pentru a-l domina şi a-i anula valoarea unui om e suficient să i se pună o etichetă. Astăzi, fiecare om are un preţ care-l face, din păcate, eticheta atribuită de "făuritorii de sisteme", iar nu de recunoaşterea valorii personale. Cand sunt nefunctionale, sistemele ii ruineaza pe oameni, iar daca nu-i includ le diminueaza valoarea. Astfel, sistemele faurite sau imprumutate de aiurea i-au innrobit sau i-au ruinat pe oameni. Adeseori aceste sisteme nu sunt altceva decat niste mijloace de furt şi de saracire ale oamenilor. Cei care fura diferenta dintre pretul oferit pe mana de lucru si valoarea fortei de munca nu sunt atceva decat făuritori de sisteme sclavagiste. Numai acestia, fiind prea prosti sau prea comozi pentru a observa valoarea in sine a omului, in mod cinic, ii pun pe oamenii să lupte intre ei pentru a-i stapani. Dar, rautatii umane, preotul ii poate contrapune doar rugaciunea.

Preotia - care necesita, dupa cum am vazut mult rafinament - inseamna, in acelasi timp, si o "declaratie de razboi" facuta diavolului. Constientizarea acestei stari de fapt trebuie facuta de toti apropiatii preotului, incepand cu familia lui si terminand cu pastoritii sai. Odata cu aceasta provocare, preotul devine, vrand-nevrand, un avangardist al turmei Mantuitorului Iisus Hristos. Desi este o pozitie incomoda pentru un om, postarea sa in prima linie este, pentru preot, o sansa de a intelege strategiile razboiului nevazut in care este implicata omenirea si, mai ales, de a intelege faptul ca nu este singur in aceasta confruntare. Nimic nu este mai greu pentru preot - ispitit fiind, mai mult decat oricare alt muritor, de tot felul de probleme si incercari - decat sa-si mentina, in ciuda provocarilor cu care se confrunta, linistea interioara. In aceste conditii, familia sa trebuie prevenita de ceea ce se cuvine sa-i ofere, in special find vorba de o reala intelegere si de un eficient sprijin moral.

Probleme preotului sunt, de fapt, problemele Bisericii si invers. Care este principala problema cu care se confrunta in general Biserica? Adversarii Bisericii produsi de secularizare. În ciuda numelui său înnoit, inamicul Creştinismului a rămas în continuare acelaşi: Gnosticismul. Secularizarea nu este produsul Iluminismului, Umanismului sau al Renascentismului, ci al gnosticismului sancţionat sever de Sfinţii Părinţi ai Bisercii creştine primare, printre care şi de Fer. Ieronim de Lyon (130-200). Acest gnosticism secularizant ameninţă Biserica si preotii sai, dorind să o alunge din spaţiul public şi, astfel, izolându-o în spaţiul privat, să monopolizeze societatea. Izolând Biserica în spaţiul public, gnosticismul de fapt încearcă să o stăpânească, deci, nu neapărat să o distrugă. Gnosticismul nu confera stabilitate, ci o permanenta luptă pentru impunerea părerilor. Secularizarea neognostică divizează lumea, în timp ce creştinismul pledează pentru o comuniune a oamenilor întreolaltă şi împreună cu Dumnezeu. Umanismul sustinut de secularizare este insuficient pentru a susţine secularizarea lumii acesteia pentru că argumentează, de fapt, ideologii precum facismul, comunismul etc. Paradoxal, prin strategia dezbinării, gnosticismul doreşte să stăpânească oamenii şi societăţile lor, în timp ce, creştinismul doreşte să-i elibereze. În primul caz, cel al secularizării, puterea aparţine omului care are tupeul să o revendice, în timp ce în cazul creştinismului puterea este atribută celui pe care lumea îl consideră ales de Dumnezeu ca să o conducă.

Preotul este are misiunea de a observa cu atentie climatul de opinie din parohia sa si de a-l influenta folosind criteriul adevărului, nu al verosimilitatii. Adevărul este la fel de veşnic şi dintotdeauna ca Însuşi Dumnezeu. Din pacate, astazi nu se mai discută despre un Adevăr suprem, ci de ceea ce i se pare unui "gnostic" ca fiind adevărat într-un anumit context favorabil părerilor sale. Şi, pentru a certifica cele afirmate, este suficient sa fie observat cu atenţie modul în care opinia prevalează adevărului. Nu mai este important cine are dreptate, ci doar dreptul de a avea o opinie. Eroarea consta in faptul ca orice idee gnostică, limitandu-se la om, considera ca persoana umana este criteriul adevarului. Dar, o persoană care reuşeşte să devină credibilă, nu inseamna ca este si infailibila.

Toate rugaciunile de la Sf. Liturghie, citite in Sf. Altar, au ca numitor comun dezideratul preotului de a ramane in gratiile lui Dumnezeu. Preotul se poate invrednici de credibiltate raspandind in jurul sau linistea si armonia interioara. Aceste calitati se obtin prin imbinarea propriilor capacitati cu lucrarea harului Duhului Sfant. De altfel, toate rugaciunile rostite de preot in Sf. Altar subliniaza faptul ca vrednicia preotului depinde de conlucararea sa cu Dumnezeu. Vrednicia preotului este o conditie esentiala pentru savarsirea actelor liturgice. Pentru aceasta se si roaga preotul in Sf. Altar, la proscomidiar, cand ia a patra prescura din care a scos particele pentru vii si din care scoate particele pentru el insusi zicand: "Pomeneste, Doamne, dupa multimea indurarilor tale, si a mea nevrednicie; iarta-mi toata greseala cea de voie si cea fara de voie si sa nu opresti, pentru pacatele mele, harul Preasfantului Tau Duh, de la darurile ce sunt puse inainte". Aceeasi idee o regasim in psalmul 50, in care psalmistul David spune: "Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine!". De altfel, la Sf. Liturghie, inainte de momentul prefacerii Cinstitelor Daruri, acest verset este corelat cu troparul Ceasului al treilea : "Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfantul Tau Duh, in ceasul al treilea, Apostolilor Tai, pe Acela, bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L trimite noua, celor ce ne rugam Tie". Prin urmare, harul Duhului Sfant incredintat preotului prin Taina Hirotoniei ii confera acestuia puterea de a savarsi doar binele. Din momentul hirotoniei, pentru a nu izgoni de la el harul, preotul este obligat sa savarseasca binele si numai binele. Vrednicia este rezultatul unui act sinergetic care implica conlucrarea omului cu harului lui Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu sa opreasca lucrarea harului Sf. Duh intr-un preot smerit care vrea sa conlucreze cu el? Acest este, de fapt, mesajul rugaciunii rostita de preot in timpul Heruvicului: "Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie sau sa slujeasca Tie, Împarate al slavei; caci a sluji Tie este lucru mare si înfricosator chiar pentru puterile cele ceresti. Dar totusi, pentru iubirea Ta de oameni cea negraita si nemasurata, fara mutare si fara schimbare te-ai facut om si Arhiereu al nostru Te-ai facut si, ca un Stapân a toate, ne-ai dat slujba sfânta a acestei jertfe liturgice si fara de sânge; ca singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stapânesti cele ceresti si cele pamântesti, care te porti pe scaunul heruvimilor, Domnul serafimilor si Împaratul lui Israel, Cel ce singur esti Sfânt si întru sfinti Te odihnesti. Deci pe Tine Te rog, Cel ce singur esti binevoitor, cauta spre mine pacatosul si netrebnicul robul Tau si-mi curateste sufletul si inima de cugete viclene; si învredniceste-ma cu puterea Sfântului Tau Duh, pe mine, cel ce sunt îmbracat cu harul preotiei, sa stau înaintea sfintei Tale mese acesteia sa jertfesc sfântul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau Sânge. Caci la Tine vin, plecându-mi grumajii mei si ma rog Tie: Sa nu întorci fata Ta de la mine, nici sa ma lepezi dintre slujitorii Tai, ci binevoieste sa-Ti fie aduse Darurile acestea de mine pacatosul si nevrednicul robul Tau. Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te împarti, Hristoase Dumnezeul nostru si Tie marire înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si Preasfântului si bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin". In concluzie, preotul, asa cum invata Sf.Simeon Metafrastul, se poate ruga ca "acolo unde s-a inmultit pacatul sa prisoseasca harul lui Dumnezeu".

Despre cartea METAFORĂ ŞI MISIUNE

2007-11-26T04:55:00.000-08:00

OBSERVATOR RELIGIOS

VREDNICIA PREOTULUI, REZULTAT SINERGETIC AL CONLUCRARII OMULUI CU HARUL LUI DUMNEZEU (impresii dupa primele zile de preotie)

Despre cartea METAFORĂ ŞI MISIUNE